Zgomot

Este praf, căldură, zgomot, decât o altă zi de vară din viaţa agitată a Craiovei. Un magazin din apropiere se renovează, ceea ce adaugă un plus de iritare nervilor mei bătuţi de trecerea atâtor motoare, şi izbucnirea atâtor claxoane supărate. Trecătorii se grăbesc spre nicăieri, nici nu au observat pavajul negru, proaspăt turnat, ce înghite şi mai mult din viaţa acestui tablou dezolant. Doar nişte plopi plantaţi ici-colo mai reamintesc lumii de natura ce am cotropit-o.
În final, ca să scap de zgomotul asurzitor, nu-mi rămâne de cât să închid fereastra, singura barieră dintre mine şi intersecţia agitată. În paralel cu ce îmi văd ochii, amintirile îmi înfăţişează satul bătrân de la ţară, atât de tăcut şi liniştit ca un înţelept. Casele biseculare, înconjurate din trei părţi de vii şi câmpuri de cereale, mai adăpostesc astăzi numai câteva zeci de oameni, şi ei bătrâni, ce-şi duc zilele în acest colţ al ţării neprihănit de vacarmul oraşului. Ei nu ştiu de la viaţă de cât munca pământului, tăcerea şi frica de Dumnezeu.
Un nou claxon nervos îmi sparge imaginea din minte. Privesc încă o dată cu dispreţ mulţimea ce se mişcă haotic. Atâtea secole de dezvoltare, atâtea lupte şi tragedii nu au fost destule să ne facă nişte oameni mai buni!